Istoria lentilelor de contact
Leonardo da Vinci este cel care o
conturat prima idee despre lentilele de contact. Această ipoteză a fost prima
dată introdusă în cartea sa „Codex of the eye”( Manual D), în anul 1508,
unde a descris o metodă de modificare a puterii corneene, scufundând ochiul
într-un bol cu apă. DaVinci nu a sugerat ca ideea să fie folosită pentru
corectarea vederii, ci era interesat de mecanismul de acomodare al ochiului în
diferite medii.
Rene Descartes propune o altă idee pentru
conceperea lentilelor de contact, în anul 1636, în care care un tub de sticla
umplut cu apă să intre în contct direct cu corneea-adică să fie aplicat
direct pe ochi. Prin această metodă se dorea corectarea vederii, însă acest
lucru era imposibil din moment ce ochiului nu i se mai permitea să
clipeasca.
Thomas Young, Sir John Herschel, Adolf Eugen Fick,
August Muller, William Feibloom – sunt nume celebre care se leagă de istoria
lentilelor de contact. Nu toate încercările au fost încununate de succes,
însă toate procedeele tehnologice și încercările de a găsi soluții au
adus un aport deosebit la crearea primelor lentile de contact, la găsirea și
folosirea unui material care să permită o purtare extinsă și, de asemenea,
să permită ochiului să respire.
În anul 1960, chimiștii
cehi Otto Wichterle si Drahoslav Lim au
folosit pentru prima dată hidrogelul în fabricarea lentilelor de contact.
Acesta a fost începutul lentilelor de contact moi, care permit o adaptabilitate
imediată, sunt ușor de manevrat, iar materialul folosit permite lentilelor să
fie subțiri, asigurând astfel o transmibilitate a oxigenului mult superioara
lentilelor rigide.
Tot chimistul ceh Otto Wichterle a inventat și prima soluție de
întreținere pentru lentile.
În anul 1999, pentru fabricarea
lentilelor de contact a început să se foloseasca un nou material
silicon-hidrogelul; material ce combină permeabilitatea mare a oxigenului dată
de silicon cu adaptablitatea și confortul oferite de hidrogel.